Insulina este hormonul eliberat de celulele beta ale pancreasului pentru a deplasa glucoza din sânge în mușchi, ficat și țesutul adipos. Măsurată după un post de peste noapte, arată cât hormon îi este necesar pancreasului pentru a menține glicemia à jeun la nivelul la care se află. Reflectă latura de semnalizare a insulinei din metabolismul glucidic, mai degrabă decât nivelul zahărului în sine.
Încă nu există rezultate pentru acest marker.
Insulina à jeun crescută reflectă cel mai adesea rezistența la insulină, în care țesuturile răspund slab, iar pancreasul compensează secretând mai mult; însoțește de asemenea excesul ponderal, sindromul metabolic și sindromul ovarelor polichistice. Valorile scăzute indică cel mai adesea o producție redusă a celulelor beta, ca în diabetul de lungă durată sau de tip 1, și se întâlnesc uneori pur și simplu la persoane slabe, sensibile la insulină. Insulina nu se interpretează ca un verdict de sine stătător — aceeași cifră înseamnă lucruri diferite în funcție de glicemia alăturată. Un rezultat neașteptat este un motiv de a repeta analiza și de a o discuta cu un medic.
Analiza necesită un post real de peste noapte: orice aliment, băutură îndulcită sau chiar cafea cu zahăr în orele precedente o crește, iar efortul fizic recent sau o boală acută o modifică în ambele sensuri. Terapia cu insulină exogenă și medicamentele care stimulează secreția denaturează rezultatul, motiv pentru care la pacienții tratați se preferă peptida C. Insulina se interpretează împreună cu glicemia à jeun, din care se calculează HOMA-IR, și alături de HbA1c și peptida C.
Intervalele de referință sunt valori generale pentru adulți și depind de laborator, testul folosit, vârstă și sex. Sunt orientative, nu un diagnostic — discutați rezultatele cu medicul dumneavoastră.