Clorul este principalul ion încărcat negativ din afara celulelor și în mod normal urmează îndeaproape sodiul. Contribuie la osmolalitate, la distribuția lichidelor și la echilibrul acido-bazic, întrucât face schimb cu bicarbonatul. Se măsoară în principal pentru a nuanța tabloul oferit de ceilalți electroliți, și nu de sine stătător.
Încă nu există rezultate pentru acest marker.
Clorul crescut însoțește cel mai adesea deshidratarea cu pierdere de apă și apare în acidoza metabolică în care bicarbonatul se pierde prin tubul digestiv sau prin rinichi ori după volume mari de ser fiziologic. Clorul scăzut urmează cel mai adesea vărsăturilor prelungite sau drenajului gastric, utilizării de diuretice și bolii pulmonare cronice cu retenție de dioxid de carbon. Deoarece clorul urmează sodiul, modificările în aceeași direcție cu sodiul indică de obicei echilibrul apei, în timp ce o mișcare divergentă indică o tulburare acido-bazică. Interpretarea îi revine medicului, nu cifrei singure.
Valorile foarte mari ale lipidelor sau proteinelor din sânge pot denatura concentrația măsurată, iar preparatele care conțin bromuri interferă cu unele metode de dozare. Perfuziile recente, vărsăturile sau diureticele din ziua recoltării deplasează rezultatul. Clorul se citește împreună cu sodiul, potasiul și bicarbonatul, cel mai adesea prin gaura anionică.
Intervalele de referință sunt valori generale pentru adulți și depind de laborator, testul folosit, vârstă și sex. Sunt orientative, nu un diagnostic — discutați rezultatele cu medicul dumneavoastră.